Pironită-n gol

" Chiar dacă aş face abstracţie de ţărm, ar fi greu să mă înşel asupra anotimpului în care mă aflu. Vântul urlă uneori ca o haită de lupi, acoperind zgomotul valurilor. Când se domoleşte, marea rămâne totuşi friguroasă şi ostilă. E îngălbenită de alge putrede şi nu cere ochi care să o privească. Deasupra ei, ploaia din timpul nopţii a lăsat o pâclă fumegoasă care face dimineaţa să semene cu un chiparos posomorât şi sensibil. Încerc să-mi imaginez cum va arăta totul sub soarele arzător de iulie.. o baie în mare  şi trupul întins pe nisipul cald valorează atunci cât un tratat de fericire.
Prin rana mea se vede un cer frumos şi pustiu. "

Prin ochii mei se vede speranţa, şi nu vorbesc aici de durerile mele, cât despre destin, şi nu-mi doresc nemurirea decât poate lângă tine. Dacă nu eşti tu, eu nu doresc nimic, nici măcar iubire. Nu sunt în stare să las amintire pământului ce m-a ţinut vie, nu pot nici să mint şi să uit. Nu încape îndoială că te-am rănit.
Veţi muri şi voi care mă loviţi şi râdeţi de nenorocirile mele, dar nu veţi înţelege nimic. Veţi ridica din umeri uitându-vă la mine ca la o nebună şi nu veţi ştii dacă eu am iubit. Şi desigur, veţi afla că în faţa morţii vorbele mari sunt de prisos, nu va mai fi timp pentru a vă căi . . .

Comentarii

Suhai a spus…
Nu e neaparat ca ceilalti nu vor intelege nimic...problema (lor) e ca inteleg ce vor, cum vor, cand vor...
Biancalena a spus…
Orice ai face în faţa morţii, tot numai cu tine ar rămâne... tot cu tine va veni fapta sau vorba, tot numai pe tine te va alunga în propria minte ori de câte ori vei avea impresia c-ai trăit bine.

"The "earth" without "art" is just "eh"." Ăsta e un (fel de) slogan genial! :X:X:X
Rebeca C. a spus…
exact. stii cat ma regasesc in ce ai scris? enorm!!! dar e problema lor ce inteleg si cum! Moartea vine fara sa dea semne...si atunci vor isi vor pune intrebari. Doar tu stii ce patimi iti strapung sufletul! Asa ca inchideti urechile la "barfele" celor din jur.
aliz a spus…
Mi-aş dori să găsesc şi eu cuvinte atât de potrivite care să reuşească să atingă , cel puţin , acele tresăriri ale sufletului care se trezeşte din amorţire . Se întâmplă lucruri frumoase la tine , şi mă bucur nespus că reuşeşti să le descrii atât de frumos , ajutându-ne şi pe noi , cititorii tăi , să avem parte de ele .
Stefan a spus…
miercurea viitoare, la 12 la Biblioteca Judeteana lansez cartea... probabil au aparut afise prin liceu... e cam prima si ultima oara cand ma poti prinde :)

KM
ღAzucenaღ a spus…
Pui foarte mult suflet in ceea ce scri ,cel putin asa pare si cand reusesti sa faci asa ceva ,sa impresionezi si sa convingi de ceea ce scri ,asta se numeste talent.
Trubadurul Vesel a spus…
e surpinzator de placut sa vad de fiecare data ideile tale in postari :) superb!!!
Blitzbrieg Bøp a spus…
"Veţi muri şi voi care mă loviţi şi râdeţi de nenorocirile mele, dar nu veţi înţelege nimic. Veţi ridica din umeri uitându-vă la mine ca la o nebună şi nu veţi ştii dacă eu am iubit. Şi desigur, veţi afla că în faţa morţii vorbele mari sunt de prisos, nu va mai fi timp pentru a vă căi . . ."
Nimeni nu se mai gândește acum la lucrurile și momentele care ii încânta și pe alții, toți vor sa fie primii indiferent de categorie sau metode, ceea ce vor regreta mai târziu::..
HnH a spus…
Imi place ca toti cred ca au inteles la ce te-ai referit..
Hoinara a spus…
,,nu-mi doresc nemurirea decât poate lângă tine"...superb:X
ochelari de ploaie a spus…
"Dacă nu eşti tu, eu nu doresc nimic, nici măcar iubire." alaturi de ce a citat si fatacareaduceploaia, au fost doua fraze apasate... ... :|
Sec cu ! a spus…
foarte frumos.

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Au innebunit salcamii