Nu mai sunt femeie, nu mai sunt

Ce pot să-ţi dau eu ?
Un trup arzând de viu
O minte nebună, febrilă
Ochi ce dau de înţeles diafana lumină

Unde voi ajunge prin lunga dibuire a sufletului-ţi şovăielnic ? Mă întreb . . . sunt prea aproape, prea de murire? Ţi-e sufletul în floare  ori ţi-e dor de înflăcărata-mbrăţişare ?
Pretinzi că-mi ştii de frică, tu pui de cerşetoare, odată negând, taina dispare.

Când stele se lovesc pe cer, în mintea ta se întâmplă un măcel. Tâmplele nu-ţi mai rezistă, mâini şi buze se strivesc de-al robiei tău trecut.
Eşti obosit, şi-al tău trup ce din lacrimă născut, devine acum totul ceţuri sfâşiate de vânt. Te credeam a mea eternă iubire, a mea vastă plutire.

Te-ai dovedit, ca într-o geană, una câte una căzând, purtând lespezile negre amintiri, să fii cel care sensibilul meu suflet mi l-ai nimicit.

Suntem fii Lui, şi tu şi eu . . . nu ştiu care dintre noi a fost mai truditor. Dar gloria se-nalţă şi tu n-ai s-o vezi, eşti prea muşcat de lupte ale sânului femeiesc. Privirea-ţi va fi albă, pielea străbătută de şiroaie încărcate de păcate, trupul tot el se va usca . . . aşteaptă, vine noaptea  . . . vei vedea.

Să nu ceri milă, nici îndurare, în Rai sufletul tău n-are căutare. Şi de te vei naşte din nou, decenii ale sorţii, lacom, insuportabil, vor gonii în goana lor. Dar până atunci dă-mi pace . . . . lasă-mă să mor.

Ochii tăi devoră tot, răsfrânge sufletul bogat în unul mort. Destin tragic ai să ai, nuduri ale minţii din umbră în umbră vor umbla.
Suspinul e adânc, aud şi glasul lumilor de sus  . . . crud zăvor ţi-au pus la pofte.
Pleacă, du-te-n Sud, din nou chemări discrete aud.

Şi mai e încă timp de toate, dar ni-s inimile plouate, extazul ne e trecut, dorul de iubire a dispărut . . . tot, dar mai presus de toate,
suflete noastre noi ni le-am pierdut.


8 comentarii :

Invizibilul spunea...

"un trup arzand de viu" e o oferta tentanta !

Pauza De Tigara spunea...

ba esti o femeie mununata :)

Denisa spunea...

interesant ceea ce ai scris :)

Iris Tiron spunea...

,,dorul de iubire a dispărut . . . ,, ar putea disparea vreodata ?

manoliu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
manoliu spunea...

O frumoasa realitate. Dupa ploaie rasare soarele. Speranta moare ultima. Imi plac poeziile tale!

Otilia spunea...

Absolut superb, m-ai cucerit cu fiecare vers in parte, ai un stil aparte de a scrie, esti diferita ceea ce e foarte bine... m-am simtit ca in primul cerc din Infernul lui Dante!

29decembrie spunea...

@ Invizibilul : daca tu zici ;;)

@ Pauza de tigara : iti multumesc, spunand asta, devii in ochii o femeie la fel de frumoasa :).

@ Denisa : multaam :)!

@ Iris Tiron : sigur ca se poate, azi, nu multi mai acorda atentie sentimentelor.

@ Manoliu : iti multumesc frumos pentru toate cuvintele splendide pe care mi le spui de fiecare data, multumesc !:)

@ Otilia : ma bucur mult de tot ca am reusit sa te atrag, sa te port, sa te fac sa te simti special. multumesc ! :)

Copyright © 2014 29 decembrie

Distributed By Blogger Templates | Designed By Darmowe dodatki na blogi