în tâmpla nopţii mă hrănesc

şi mă-ntrebi al cui război duc oare
tu crezi că sufletul nu are
şi el cugetul fără încetare ?

am mers noaptea afară şi-am privit la stele.
era  primăvară. ţi-am cules un braţ de lalele.
erau albe, inocente.
credeam că nimeni n-o să vadă viaţa mea
odată fără început.
acum la aer, la cer, la trup
mă rog la orizontu-i pierdut
că te voi avea pe toată, în lumea asta proastă.

râzi tu, dar cum să ajung la capul lumii noastre
când treptat îmbătrânesc ?
când fără tihnă, ochii-mi putrezesc ?

eu te-am chemat iubito,
astăzi, aseară, săptămâni.

ne desparte răul, tu stai la nord şi eu la sud.
drumuri către nicăieri speranţa tot străbate.
întinzi mână, ai vrea să vin.
crezi tu că pentru mine viaţa fără tine nu-i un chin ?

iarăşi dă ninsoare . . . şi e totuşi iară primăvară.




5 comentarii :

Lady*izuH spunea...

Of..ultima strofa:-<...

Frumos, foarte frumos!

:*!

Pauza De Tigara spunea...

fara cuvinte..

manoliu spunea...

Versuri frumoase,suave,care patrund usor in orice inima.

Alexandru spunea...

iubito legat, te rog.
multumesc pentru departarile in care ma duci, cu ale tale versuri.

29decembrie spunea...

dada:))

Copyright © 2014 29 decembrie

Distributed By Blogger Templates | Designed By Darmowe dodatki na blogi