Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

Din viaţa unui bărbat singur

" Îmi văd victima înţepată, paralizată, deja incapabilă de orice rezistenţă. Totuşi vie, cu memoria întreagă, gelatinoasă, numai bună să fie ingerată. La sfârşitul nopţii, din această femeie care acum are faţa contractată de plăcere, va mai rămâne doar o carapace uscată, legănându-se în plasa mea scânteietoare. Dar nu-mi place să mă ocup de aspectul tehnic al capturării şi înjunghierii. Aceste aspecte presupun că le cunoşti foarte bine din propria ta experienţă.
Îţi pot sugera ca acum, când ai ajuns la aceste rânduri, să închizi pentru cinci minute ochii şi să-ţi rechemi în minte toate detaliile celei mai frumoase ( sau ale ultimei ) nopţi de dragoste pe care ai trăit-o. "

Comentarii

Ea. a spus…
deci...esti printre putinii baieti care isi expun intr-un jurnal online gandurile,sentimentele si trairile...imi place mult,mult blogul tau si atunci cand vreau sa citesc ceva frumos scris...intru aici.
la mai multe posturi :*:*:*:*
29decembrie a spus…
ma bucur ca iti place, dar cu o mica corectare , sunt fata, nu baiat. :)).
eu scriu din viziunea ambelor sexe.
Invizibilul a spus…
Din confunzii se nasc mari descoperiri !
Ea. a spus…
imi cer scuze!sunt atat de zapacita astazi!sper sa nu te superi pe mine.:xacum inteleg multe postari de'ale tale :x have a nice day :*:*
Manoliu a spus…
29Decembrie, apreciez foarte mult talentul tau si ma bucur tare mult cand intalnesc, atat proza cat si peziile tale. Imi mai plac tare mult broscutele care misca in dreapta. In legatura cu inchisul ochilor totul este ok, dar nu intru in amanunte. De Valentin's Day ne oferi ceva frumos? Pana atunci~ te imbratisez cu drag!
Alexandru a spus…
Rememorare pentru cei cu minte.
Sau retrăire pentru cei cu prea mult suflet.
aLiz3 a spus…
Şi de n-am trăit nici o noapte de dragoste , imaginaţia noastră jucăuşă ne va scoate şi de această dată din impas . Frumos scris , domnişoară ! :)
29decembrie a spus…
@ Invizibilul : cu siguranta :)

@ Ea : nici o problema, multumesc mult si de asemenea o zi minunata :)!

@ Pioneza : Ş(. :))

@ Manoliu : si eu apreciez faptul ca ma citesti, as vrea sa fac acelasi lucru, insa nu te gasesc; daca doresti sa imi lasi adresa, in caz de exista una, as fi foarte incantata. da, cu siguranta ma voi gandi si la vesnicii indragostiti, nu am cum sa ii uit pe cei ce-mi seamana atat de mult :).

@ Alex : sau poate descoperire.

@ Aliz3 : multumesc, domnisoara scumpa :*.
manoliu a spus…
Nu am un blog, sunt doar un calator pasionat de cuvinte frumoase scrise de oameni talentati si frumosi! Multumesc pentru bunle tale intentii! Iti las deocamdata s poti citi doar comentariile mele. Te imbratisez cu drag. (Facebook-Ion Manoliu)
Iris Tiron a spus…
,,Îmi văd victima înţepată, paralizată, deja incapabilă de orice rezistenţă.,, ... un inceput grandios :) mereu revin pe blogul tau cu drag
Hordy a spus…
Niciodată un bărbat nu e singur. Totdeauna el are prieteni.Niciodată prietenii lui nu sunt lânga el dar bărbatul are prieteni. Şi ştie şi el cum şi noi ştim că prietenii bărbatului îl lasă tot timpul singur şi că atunci când e singur nimeni nu îl caută însă nu poate fi singur. Pur şi simplu dacă e bărbat nu mai e demult singur. Dacă se simte singur nu mai e bărbat, dacă e bărbat niciodată nu e singur.

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Miel sau lup, mai bine decât vulpe