când

când încep să merg pe scoici uitând treptat de mine
când tu eşti acelaşi şi eu voi fi la fel de azi pe mâine, de mâine pe curând
când probabil voi înceta a mai scrie, posibil voi învăţa despre iubire
când de golul visării un gol ne desparte, îmi voi aminti de tine şi ochiul tău verde
când alerg fericită pe ţărm sfâşiată de stropi stafidiţi şi de sare
când sufletul mi-e pierdut în abis, voi privi spre soare
când obrajii mi-s mânjiţi de lacrimi fierbinţi, buzele mi-s umede şi ele
când ochii-mi văd stafii plutind pe nermăginita mare albastră
când inima ridică la cer bătăi plăpânde din pieptul meu subţire, mă voi stinge ca luna în valuri
când gloria apei înspumate e un val
când plutirea mea pe-un nor de nostalgie îmi va scălda trupul suspendat în cer
când ecoul agită zadarnic o eternă iubire
când te regăsesc, întreaga noapte e un estuar
când te regăsesc, există ceva mai frumos decât nisipul şi marea,
tu .



Am lipsit, dar a fost pentru odihnă. Cu câteva zile în urmă, într-o sâmbătă devreme plină de soare, ne-am urcat în trenul clasic care ducea spre mare. Durează, dar când nebunia creşte, satisfacţia e mai mare şi orele se scurg. Durează până când sunetele melodiilor răsfirate printre capete de oameni să-ţi mângâie urechea şi durează iar ca mintea şi sufletul care vor fi pline de chipuri ale oamenilor veseli, trişti, beţi, adormiţi, machiaţi, turtiţi şi cu puţini dinţi, drogaţi şi ameţiţi, fericiţi şi de toate vârstele, să dea uitare lor. Dar nu îţi fă griji, marea, ca prin minune spală trupurile şi-ţi oferă licoarea dulce a uitării. Ştiu un lucru pe care cu siguranţă mi-l voi aminti : Strangers are just friends we haven`t met yet . . .
Şi nu voi uita  că pot restitui mării tot ce mi-a dat, am felul meu de a o face.


for always, for love

Şi dacă mi-ar cânta cineva la chitară mi-aş ridica privirea la cer şi aş face o plecăciune.
Aş vrea să pot pluti pe ape în dimineţile reci de vară şi să învăţ să iubesc vântul.

Vreau să învăţ a iubi lumina multă şi umbra mare, să învăţ a avea încredere în simţuri, să învăţ a desena umbre aprinse, să suport atunci când cerul se va prăbuşi pe noi doi. Să-ţi arăt că totul începe ca într-un vis  şi să sfârşim în el. Să-mi trec gândurile toate în pagini de hârtie şi să învăţ că timpul aduce lucruri penibile prin destin. Să învăţ că buzele pot amuţi  când sunt sărutate, să uit a trăi din precauţii inutile şi să învăţ a respinge adevărurile de rutină. Să am ochii în care speranţa luceşte şi să-mi pot aminti fiecare amănunt al aventurii mele mai târziu.

Să nu te uit pe tine şi pielea ta fină, să am grijă de noi şi să iubesc din inimă.





Nopţi pe nisip

Nisipurile calde să îţi îmblânzească firea rebelă  iar valul pe care-l priveşti să-ţi aline durerea din suflet. Să-ţi pot şterge umbrele trecutului care se aştern în clipele prezente, cu iubire. Să-ţi îngân ziua cu noaptea prin cântare, să-ţi arăt cerul albastru pictat în vârfuri de ace negre. Iar tu să-ţi laşi privirea să se bucure, apoi să-şi amintească. Când nu vei mai vedea nimic in jurul tău, te poţi gândi tot timpul la ceea ce ai văzut altădată. Când urmele tale se vor risipi în vânt uscat, vei iubi aceste nopţi cu toate şoaptele ce foiesc prin ele. Când vei începe a şti ce-i fericirea, vei avea nevoie de sentimente limpezi, de o ordine interioară şi iubire . . . Iubire a cărui contur ţi se pierde-n inimă. Când sufletul îţi e înfiorat, speranţa ancorează în suflet.
Şi când drumurile tale vor deveni inutile, vei simţi că trebuie să te întorci într-un ţinut fără greşeli şi scăldat în lumină. Dansează pe nisip şi lasă părul sărat şi ud să se fărâme-n vânt. Lasă-ţi sufletul să vadă lucrurile amuţite de timp. Aici seara stinge culoarea mării.
O ploaie măruntă va cade peste ceasurile petrecute aici şi tot ce a fost au rămas nopţi petrecute pe nisip.






Gol nesfârşit

Mi-aş lăsa sufletul oriunde, vreau să scap de murdăria lui.
.
.
.
reiau
Dacă din tot ce am ratat am desena o hartă pentru uitarea sufletului, oamenii, mai devreme sau mai târziu,  ne-ar iubi.
M-aş îmbăta cu alcool rece şi aş zâmbi compătimitor la cer. Să simt cum val de aer îmi învăluie plămânii, să par oarbă şi fericită dar ochii să-mi strălucească, să simt cum inima începe să palpite când ploaia îmi va spăla obrajii lăsaţi de sudoare. Să-mi pierd glasul la înserare pe-un vânt pustiu şi să ascult liniştea de început de noapte.
Sub tălpi să simt iarba caldă din nopţile de vară iar nările să-mi fie mângâiate de iz al cadavrului clipei.
Să alerg precum nebunul şi sufletul bolnav să mi se vindece. Să ţip, să strig la cerul clar de lună fără să mă doară.
Să iubesc întotdeauna  tot ce fac să tresară . . .

Surâs culcat

ziua pare o dramă fără acte. fiecare moment latent durează ore până la descoperirea lui şi parcă ceva îmi înfioară mintea tembelă . . . o degajare a sufletului, o plutire pe ape limpezi şi verzi, o tensiune de neîmpăcat şi supremaţia unui delir organizat.




o plăcere a sufletului de a pluti în necunoscut, în locurile peste care suflă nebunia.
nebunia îmi hrăneşte realmente spiritul liber, îmi ascute nevoia de dragoste.
lucrurile astea există. le văd şi nu mi le poate lua nimeni.
e visul meu şi îl voi trăi pe pagini care ar prinde miros de carte veche.
e visul unui suflet bolnav de foamea inimii . . .
iar aceea,
e dragostea.

1

Valurile înspumate lovesc în continuare malul acoperit de scoici.

- M-am îndrăgostit, spuse el beat de soare. Numai aud decât foşnetul mării, iar nisipul mi se amestecă cu gândurile.
- Eşti însetat de dragoste pe nisipul cald şi lins de apa sărată. Eşti ca firul ars de iarbă, eşti ca trupul uscat lipsit de apă, eşti gol şi liber în faţa mării cu obrajii bolnavi de soare. Priveşte cerul  . . . se confundă cu marea. Adulmecă vântul . . . Viaţa ţi se va risipi ca spuma albă a mării care spală stâncile acelea. Infinita ta răbdare a dragostei e străpunsă de vuietul mării. Tot mai vrei a iubi ?
- Îţi privesc buzele care freamătă şi ochii plini de lumină . . . DA ! Vreau a iubi statueta de care sunt îndrăgostit ca un nebun. Vreau să murim cu ochii plini de soare şi de amintiri, vreau să-ţi simt parfumul melancolic şi  DA, vreau dragostea ta . . .



va urma  . . .








Be happy, always !





Feerie

Văd nebuni frumoşi ai bulevardelor pustii, sufocare de suflete, spirite libere în aer. Suflă vântul prin timpane iar nebunii aleargă spre soare pe o rampă de frunze arămii. Adormiţii strălucesc deasupra apei curgătoare.
Campionii au ajuns dar nu mai e loc pe munte. Satelitul inimii lor e ridicat şi trimis în univers. De aici, cerul pare a fi un covor din baloane tăcute ce se înalţă mai sus, şi mai sus.
Stau în faţa lucrurilor neputând întoarce capul pentru a privi în altă parte. E un vis, iar în vis, nu mi-am închipuit nimic. Totul este ceea ce vezi. În vis totul e vis, nu e timp de rătăciri. Un dar al imaginaţiei care lipseşte anumitor persoane, altminteri înzestrate cu o vie inteligenţă. Sunt o visătoare . . . cu ochii deschişi ca să nu ratez nimic.
Sunt o visătoare . . . şi cândva satelitul inimii mele se va lansa. Cândva . . .









We are magic








Altfel de reţetă

Un pic de soare şi devine strălucitoare.



Un pic de aer şi totu-i splendoare.



Un strop de culoare pentru visare.




O floare cu zeci de petale.






O ţigare  . . . prea multă relaxare.





O plimbare pe răcoare chiar şi când e soare.





O sărutare . . . plus îmbrăţişare.






Iar acum . . .
la culcare !





Pe data viitoare .
Copyright © 2014 29 decembrie

Distributed By Blogger Templates | Designed By Darmowe dodatki na blogi