Miercuri, ziua 5

Imagine
Există luni în care mă întreb dacă am rămas însărcinată. Sau voi rămâne. Vreodată ? Când ? Subiectul acesta, la nivel conversațional, îl evit din interior. Nu pentru că mi-este teamă, dar nu sunt pregătită. Iar în fapt, nici de pregătirea asta nu am idee în ce constă cu precizie.
Mă simt puțin buimacă. Am reușit să mă trezesc la o oră rezonabilă, 11:00. Pofte, gânduri, planuri. Fără planuri. Cafea și un ceai fierbinte pentru el. E neplăcut de frig afară. Angajații de la Enel se uită în dormitor. Ce obicei să tot repari la cabluri. Mai umblu goală. N-am secrete, umblu goală și desculță pe tot holul lung, din baie până în dormitor.
-          - Cine să pregătească ce anume ? Masa cu taicătu la apartament la mamaie, o voi anula. Și așa am rămas singură. Scriu la o lucrare și scriu și aici. Nu știu dacă mă gândesc mai mult la sex sau la mâncare.

Mai bine îmi aprind o țigară.
foto: Jana Brike

Poveştile unui îndrăgostit II - O femeie care . . .

Plânsul ia forma de chin şi aşterne culoare pe-ai tăi obraji argintii deschişi înspre ocean. Spune-mi unde ar trebui să plec, unde să fiu cu tine traversând pe lacuri de ninsori, unde sărutul să-ntâlnească braţul tău fierbinte, unde pentru o clipă să-ţi aştern mulţimi de muguri roditori iar un anotimp să poată fi o veşnicie.
Blestemată să-mi fie odihna iar ceasul să picure frig şi tăcere. Te văd şi-acum  dansând în haine transparente, prin care trupul fraged de catifea, de miere, e cuprins de braţele mele. În infinit ţi-e pierdută nepăsarea care mă ucide, dar mai tare ucide parfumul tău. Ochii mei sensibili sunt pierduţi pe drumuri albe de când ne-am iubit pe masa rotundă şi oasele-ţi mici trosneau de fericire. Temător visez că mă voi întoarce la tine, dar aici, pe ţărmul răscolit, se zidesc minţi îndurerate şi iartă-mi absenţa, dar e necesară. Alerg spre apă ca un nebun sperând ca vinovatele plăceri ea să mi le spele. Câtă muzică traversează valurile înspumate . . . dar tu iubito, în mişcările tale auzeam glas.
Ochiul meu caută, când în singurătate fiind pierdut, tot la tine ajungeam şi-mi deschideai porţile lumii cu o cristalină strigare. Voi ajunge sper din nou la tine, căci singurătatea e de piatră iar pleoapa-mi doar albul mării înconjoară. Vreau să fim călăuziţi de şoapta vântului către albastra uitare şi flori albe să-ţi aştern în cale. Să nu ştiu când voi muri, dar de va fi curând şi asta, omul ce te-a iubit, pe tine, o femeie care a durat aproape o treime din viaţa mea, să-mi dai înapoi stele şi soare, ţărm şi mare.
Spune-mi că nu sunt plin de spaimă, spune-mi că mă nasc din nou ca bărcile mării pierdute la orizont, spune-mi ca odinioară, grav şi mărunt, că-ţi doreşti din adâncul inimii tale de femeie, să mă mistui în umbra fără de margini, fără puls, ca o nălucă umilă.
Spune-mi, căci un dor de ape mă cuprinde şi stânci plutitoare şi subtil voi trece spre altă plecare.






Comentarii

Anonim a spus…
...Te văd şi-acum dansând în haine transparente, prin care trupul fraged de catifea, de miere, e cuprins de braţele mele...
Te vad mereu. Bratele mi se deschid...te simt si iti soptesc...te iubesc !
Better a spus…
ma bucur ca iti trezesc asemenea trairi cuvintele mele.sunt si ele pornite tot din trairi...intense :D
si scrierea ta este de asemenea foarte frumoasa si cred ca cel ce te iubeste are marea de partea lui...
laur1985 a spus…
Salut!
As fi interesant sa cumpar 2 articole pe blogul/siteul tau. Daca te intereseaza te astept cu un mail la adresa laur_rapidistul@yahoo.com sau pe yahoo messenger ID: laur_rapidistul
Dex a spus…
Demential !!! sunt fara glas si cu prea multe cuvinte

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Am calități. Societatea are defecte