Nopţi pe nisip

Nisipurile calde să îţi îmblânzească firea rebelă  iar valul pe care-l priveşti să-ţi aline durerea din suflet. Să-ţi pot şterge umbrele trecutului care se aştern în clipele prezente, cu iubire. Să-ţi îngân ziua cu noaptea prin cântare, să-ţi arăt cerul albastru pictat în vârfuri de ace negre. Iar tu să-ţi laşi privirea să se bucure, apoi să-şi amintească. Când nu vei mai vedea nimic in jurul tău, te poţi gândi tot timpul la ceea ce ai văzut altădată. Când urmele tale se vor risipi în vânt uscat, vei iubi aceste nopţi cu toate şoaptele ce foiesc prin ele. Când vei începe a şti ce-i fericirea, vei avea nevoie de sentimente limpezi, de o ordine interioară şi iubire . . . Iubire a cărui contur ţi se pierde-n inimă. Când sufletul îţi e înfiorat, speranţa ancorează în suflet.
Şi când drumurile tale vor deveni inutile, vei simţi că trebuie să te întorci într-un ţinut fără greşeli şi scăldat în lumină. Dansează pe nisip şi lasă părul sărat şi ud să se fărâme-n vânt. Lasă-ţi sufletul să vadă lucrurile amuţite de timp. Aici seara stinge culoarea mării.
O ploaie măruntă va cade peste ceasurile petrecute aici şi tot ce a fost au rămas nopţi petrecute pe nisip.






Comentarii

Anonim a spus…
stiu ca vrei la mare >:D< ... putintica rabdare :X
Anonim a spus…
te-am adaugat in lista de importanti:)
Anonim a spus…
Raman placut surprinsa de fiecaredata cand te citesc :) Te-am adaugat in blogroll.
T. a spus…
Multumesc !
T. a spus…
ideegeniale, te-am adaugat si eu de prima data insa nu iti pot lasa comment pe blog, am nevoie de un cont pe wordpress pentru a ma loga. de obicei nu se intampla asa, acum nu stiu ce a patit.
imi pare rau, scrii frumos si te voi citi in continuare. ma bucur pentru starea de bine pe care o ai atunci cand citesti si iti multumesc !
V a spus…
Scrii complicat,dar e interesant ..tot ce scrii.Are ceva special,desi,sincera sa fiu,nu mereu reusesc sa inteleg mesajul..
Anonim a spus…
fiecare intelege ce vrea si poate.
°•ShtRumff°• a spus…
Eu cred ca important nu este sa intelegi ci sa iti imaginezi sensul cuvintelor, sa simti. Ca un exemplu, acum eu m-am vazut pe plaja, rascolind nisipul cu talpile, am simtit dor de casa si melancolie, apoi mi-am imaginat atingerea rece si intepatoare a valurilor sarate.
Cum zice si Shakira "People feel what they don't know!"...
Tzupel, felicitari ink o data!:*

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate