Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

Gol nesfârşit

monotonie, cam prin aşa ceva se caracterizează momentele noastre.
totul e cotidian al clipelor din viaţa noastră.
mă trezesc dimineaţa.


şi nu îmi rămâne altceva de făcut decât să îmi amintesc ce am făcut ieri, pentru a nu da greş. memoria se confundă cu noi înşine.
dar dacă nu am mai avea memorie ?
nu avem memorie nu avem destin.
şi fără destin suntem daţi în judecată de fericire pentru pierderea vremii pe pământ.
fericirea celor care, la o anumită vârstă, memoria este singura cale pentru a rămâne ei însuşi.
fără memorie, umbrele trecutului nu ar mai exista. fără umbre nu sunt poveşti. fără poveşti oamenii nu mai cred în basme sau în făt frumos şi nici în zâne.
fără ele, oamenii văd lucrurile aşa cum sunt.
noi suntem instrumentul memoriei noastre.
adevăruri de rutină şi poate linguşeli pentru o prostie.
acum, destinul e opera mea.
mâine probabil va fi altul.



Comentarii

Anonim a spus…
monotonia...tot o opera ce ne apartine.
Cricutz a spus…
eu simt goluri nesfarsite doar in stomac dupa vreo 4 ore la scoala .

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Am calități. Societatea are defecte