Gol nesfârşit

monotonie, cam prin aşa ceva se caracterizează momentele noastre.
totul e cotidian al clipelor din viaţa noastră.
mă trezesc dimineaţa.


şi nu îmi rămâne altceva de făcut decât să îmi amintesc ce am făcut ieri, pentru a nu da greş. memoria se confundă cu noi înşine.
dar dacă nu am mai avea memorie ?
nu avem memorie nu avem destin.
şi fără destin suntem daţi în judecată de fericire pentru pierderea vremii pe pământ.
fericirea celor care, la o anumită vârstă, memoria este singura cale pentru a rămâne ei însuşi.
fără memorie, umbrele trecutului nu ar mai exista. fără umbre nu sunt poveşti. fără poveşti oamenii nu mai cred în basme sau în făt frumos şi nici în zâne.
fără ele, oamenii văd lucrurile aşa cum sunt.
noi suntem instrumentul memoriei noastre.
adevăruri de rutină şi poate linguşeli pentru o prostie.
acum, destinul e opera mea.
mâine probabil va fi altul.



2 comentarii :

Anonim spunea...

monotonia...tot o opera ce ne apartine.

Cricutz spunea...

eu simt goluri nesfarsite doar in stomac dupa vreo 4 ore la scoala .

Copyright © 2014 29 decembrie

Distributed By Blogger Templates | Designed By Darmowe dodatki na blogi