o poveste ficțională inspirată dintr-un jurnal intim
despre sex, iubire, cuplu, prietenie. imaginarea unor fapte reale trăite de o minte liberă și psihedelică precum a personajului.
La noi nu este
Solicitați un link
Facebook
Twitter
Pinterest
E-mail
Alte aplicații
-
Se întâmpla la o oră de mate de la Biola University. Un profesor temperat gustând din gluma studenţilor.
Întâmplător am simţit atunci că ţin la ea şi nu o zi sau două, o întreagă primăvară. Ţipând de fericire, îi zic : - Păsările ce rămân aici în iarnă, unde plutesc oare ? O fi ţinutul lor în vale, atunci când oraşul noaptea moare ? - Trec foarte lent, vezi dragule ? Timp de-ascuns ele nu au, înaintează printre nămeţi iar orizontul li se deschide. Care ţinut ? Ce nebunie ? Hai urcă înapoi! Fără tine copacul nu-i copac . . . . - Iar fără tine marea nu e mare . . . Iar ei surâd mereu şi se sărută. Trece, abia mişcând, o altă iarnă . . . în ritmuri întrerupte, în guri de rai şi pe pământ rece, pe lângă noi o a treia primăvară trece. Mănunchi de ani să tot mai vină, gloria noastră bătrâna ea să ne cuprindă. Şi ţi-aş muşca iar gura-ţi frumoasă când stăm liniştiţi pe iarba caldă, într-o tăcere aproape rituală . . .
Nevăstuica Iepurele Arctic Ursul polar Un pui de focă Lupul arctic Vulpea polară Bufniţă de zăpadă În opinia mea, ele sunt cele mai frumoase animale şi chiar cele mai albe :)).
Dragă jurnal, Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire. Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea s
Comentarii
Cheers!