Joi, ziua 6. Negru

Imagine
starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine. şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ? şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul.
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine. încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine ?
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu, raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .
   foto: Jana Brike

Tabletă cu cremă de vişine

 
Oamenii s-au închis întotdeauna într-un pătrăţel. Se simţeau mai bogaţi, cu sufletul devenit tezaur de frumuseţe nebănuită. În acest loc e linişte iar obişnuitele comentarii lipsesc. Într-un pătrăţel încap doar doi oameni. Ei se zbat şi se frământă ca nebunii, sufletele lor se zvârcolesc iar glasurile ridică o piramidă de durere care le acoperă pieptul. Acum, foamea inimii este ascuţită de lacrimile celor doi care curg în ritm de dans. El lipeşte urechea de sufletul ei şi aude cum îi bate inima. Pe măsură ce iubirea lor s-a metamorfozat într-o necuprinsă lume de mister, într-o cremă din care pot gusta frumuseţea şi prospeţimea, totul devine mai apropriat, mai omenesc. Trăind frumos, aceşti doi oameni nu cunosc apusul de soare. Crema rămasă în urma contopirii celor două suflete va umple un colţ de rai iar în tabletă se vor închide întotdeauna doi oameni.

    Comentarii

    Postări populare de pe acest blog

    La botul calului

    Eu Tarzan, restul Cita

    Miel sau lup, mai bine decât vulpe