Poveştile unui îndrăgostit II - O femeie care . . .

Plânsul ia forma de chin şi aşterne culoare pe-ai tăi obraji argintii deschişi înspre ocean. Spune-mi unde ar trebui să plec, unde să fiu cu tine traversând pe lacuri de ninsori, unde sărutul să-ntâlnească braţul tău fierbinte, unde pentru o clipă să-ţi aştern mulţimi de muguri roditori iar un anotimp să poată fi o veşnicie.
Blestemată să-mi fie odihna iar ceasul să picure frig şi tăcere. Te văd şi-acum  dansând în haine transparente, prin care trupul fraged de catifea, de miere, e cuprins de braţele mele. În infinit ţi-e pierdută nepăsarea care mă ucide, dar mai tare ucide parfumul tău. Ochii mei sensibili sunt pierduţi pe drumuri albe de când ne-am iubit pe masa rotundă şi oasele-ţi mici trosneau de fericire. Temător visez că mă voi întoarce la tine, dar aici, pe ţărmul răscolit, se zidesc minţi îndurerate şi iartă-mi absenţa, dar e necesară. Alerg spre apă ca un nebun sperând ca vinovatele plăceri ea să mi le spele. Câtă muzică traversează valurile înspumate . . . dar tu iubito, în mişcările tale auzeam glas.
Ochiul meu caută, când în singurătate fiind pierdut, tot la tine ajungeam şi-mi deschideai porţile lumii cu o cristalină strigare. Voi ajunge sper din nou la tine, căci singurătatea e de piatră iar pleoapa-mi doar albul mării înconjoară. Vreau să fim călăuziţi de şoapta vântului către albastra uitare şi flori albe să-ţi aştern în cale. Să nu ştiu când voi muri, dar de va fi curând şi asta, omul ce te-a iubit, pe tine, o femeie care a durat aproape o treime din viaţa mea, să-mi dai înapoi stele şi soare, ţărm şi mare.
Spune-mi că nu sunt plin de spaimă, spune-mi că mă nasc din nou ca bărcile mării pierdute la orizont, spune-mi ca odinioară, grav şi mărunt, că-ţi doreşti din adâncul inimii tale de femeie, să mă mistui în umbra fără de margini, fără puls, ca o nălucă umilă.
Spune-mi, căci un dor de ape mă cuprinde şi stânci plutitoare şi subtil voi trece spre altă plecare.






Poveştile unui îndrăgostit I

Mi-e dor să pictez. La fel cum mi-e dor să văd marea înspumată. Dar mai dor mi-e de început . . . începutul vechi al iubirii. Să-l văd în fiecare zi, pentru prima oară. Mi-e dor de tine-n pat la fel ca de plimbările în nopţi reci şi târzii. Şi nu exagerez, mi-e dor de pielea ta fină, dar mai mult îmi lipseşte mirosul tău de pe hainele-mi purtate. Timpul îmi poate şterge rătăcirile de dor ale unui om care iubeşte cu adevărat.
Mi-e dor să cred ce-a zis William, că iubirea e o nebunie ce poate fi iertată. Mi-e dor să-ţi aud vocea spunându-mi că mă ierţi. Consideră-mi iubirea o trădare şi uită-mi tristeţea sufocantă din ochii de atunci. Crezi că în numele iubirii, mă poţi ierta ? Dacă nu , nu o face . Focul iubirii mele nici o apă nu-l poate stinge.
Ţi-am zis că trăiesc cu dragoste momentele din urmă ? Ţi-am zis că mi-e dor să te revăd pe tine şi buzele tale cărnoase, livide ?
Ţi-am zis, dar mereu deschizi poarta uitării şi te avânţi în ea.
Mi-e dor să fim pierduţi în Paradis, dar tu preferi iubirea-n fugă. Mi-e dor de ritmul visării noastre şi aş umple acum acest gol cu operaţii ale sufletului pierdut în vânt uscat de amintiri.
Probabil şi ţie ţi-e dor de coapse mângâiate cu degete subţiri, dar inima îţi este închisă. Fă-o să tresară, să o doară şi să urmărească conturul iubirii de care-ţi vorbesc. Pot să sper prin bătăi de gânduri, dar speranţa mi-a uscat trupul.
E momentul să îţi spun ce simt.
Simt parfumul ochilor tăi melancolici şi l-aş uita, dacă asta înseamnă vindecare pentru suflet. Sunt înfiorat precum nisipul iarna şi privind podeaua cerului, îţi văd chipul, străluceşte. Sclipiri de infinit răscolesc un adânc de lucruri care te definesc.
Am pornit la drum, mi-am ales calea, mi-aş fi dorit să fii aici, dar închid ochii. Sufletul meu e sortit să trăiască scăldat în lumină. Nu contează ce-am ales, important e că am făcut-o şi-am fost îndrăgostit, acum destinul mi-e opera.

Ei cred că e greu să scrii o poveste, asta pentru că nu au încercat niciodată. Însă ei nu ştiu că sunt îndrăgostit, iar atunci când se întâmplă asta, destinul lucrează într-un fel magic. Şi asta a fost . . .



Terapie de succes- un blog cu un viitor de succes.

O mare parte din tine vrea sa devina o persoana influenta, dar rezultatul pare a fi fara succes? Un simplu click si succesul e gratuit. Alatura-te cititorilor blogului-terapie, incarcat de sfaturi si indrumari catre descoperirea secretelor succesului,  ilustrari dupa autori aflati in plina glorie care tind sa elogieze o multime de adevaruri fundamentale.
Cam asa isi incepe activitatea proaspatul blog -terapie de succes-, ce-i drept promitator. Raman placut impresionata de intentia si chiar ideea de a darui un sfat care sa capete contururi precise in relatiile cu cei din jurul meu. Va asigur ca o simpla vizita , adresa  este specificata in lista mea de bloguri, va va determina sa deveniti fideli.
Deci hai la terapie de succes, e gratis ! :)
http://terapiedesucces.blogspot.com

Călătorie erotică

Am o imensă speranţă că vei rămâne tu însuţi. Imensă, dar nu nesfârşită.
.
.
.
Priveşte-ţi ochii gălbui prin fereastra spre stele şi cândva vei găsi o cale de a face oamenii fericiţi, să râdă.
Găseşte-ţi inima din care te-ai născut şi refuz-o pe cea străină.
Aruncă-te în braţele iubirii şi dă libertate trupului tău livid.
Uită-te prin ochii mei la buzele tale şi-ţi vei dori ceva mai mult de atât. Mângâie-mi coapsele fierbinţi şi gura-mi va surâde. Nu fi speriat, strecoară-ţi mâna prin părul meu ostil.
Sărută-mi lobul cald, timorat cu o tainică migală.
Ridică-ţi capul de pe cearşaful putred şi valuri de tandreţe vor trece peste tine fără să te înece. Melancolia ţi se vede întipărită pe chipul tău aprins de nelinişte.
Şi unde duc toate acestea, nu voi şti . . . dar pot afla.
Şi e un singur mod . . . credeam că l-ai uitat, când tu de fapt nu l-ai cunoscut vreodată.

Fereastra spre iubire

Ne-am legat la ochi şi am privit spre stele. Vuietul mării ne purta în neant. Te rog, nu transforma această clipă în eroare a eternităţii şi te rog nu lăsa disperarea să cadă peste toate ceasurile petrecute aici.
Dar degeaba, eşti precum nisipul înfiorat de vântul toamnei. Soarta ne voia pe amândoi, un drum ne purta spre viaţă, sufletele noastre erau sortite să trăiască, nu-ţi poţi stinge acest vis devenit amintire din inimă. Sunt clipe când te pierd de-a binelea. Laşitatea mă preface în nălucă, dar eu caut speranţă.
Vântul de toamnă răscoleşte o mare pe care nu o mai cunosc,dar pe care sunt capabil să o înţeleg. Sunt dispus să rămân gol şi pustiu în faţa ta, să te iubesc şi să mă risipesc ca spuma valurilor dacă mi-o vei cere.

 - Pleacă.
-  Stai, nu pot pleca aşa simplu.
- Nu mai rătăci şi deschide porţi către alte zări. Pleacă.
   Am plecat. Mi-ar fi plăcut să rămân. Acum mi-ar fi plăcut să fi rămas. Mi-ar fi plăcut să fi făcut multe
   lucruri. Mi-ar fi plăcut să . . .  să fi rămas. Chiar mi-ar fi plăcut.
   Am plecat. Ai zis "pleacă" cu aşa dispreţ în glas .. .
- Ce-ar fi dacă de data asta ai rămâne ? Sunt îngrijorată.
- Am plecat şi a fost definitiv, sunt fără amintiri, sunt ploaie şi viscol, sunt înverzit de atâtea clipe de rugă.
- Întoarce-te şi fă-te măcar că ne luăm adio.
- Adio . ..
- Te iubesc . .. şi ştiu că nu mă aştepţi, ştiu că ţi-ai luat rămas bun pentru totdeauna.
- Crezi că un cuvânt m-ar putea face fericită ? Eu nu ştiu exact ce înseamnă iubirea, dar dacă e ca o frunză
   uscată care mi se aşază peste inima înfocată, dacă dă lumină ochilor şi cărnii şi-mi umple oceanul
   dorinţelor, dacă iubirea e aceea care îmi încălzeşte sângele de adolescentă, am să aştept.
El simţea un nod în gâtlej, îi venea să plângă dar zâmbi. Era o zi de toamnă, cu cerul aproape plumburiu, sub care treceau valuri de ceaţă. Se auzea zgomotul respiraţiei lor precipitate. Cu inima strânsă, rosti rar câteva cuvinte desprinse dintr-un delir al minţii.  Buzele lui flămânde şi vinete se sprijiniră de ale ei iar liniştea începu să curgă din toate părţile, ca un torent nevăzut şi doi - trei stropi reci îi căzură în căuşul palmei.

Înclină-ţi urechea

Ţi-am spus că toamna va veni şi culorile se vor stinge
Ţi-am spus că pielea-ţi va fi albă ca zăpada iernii şi ochii îţi vor fi sticli
Ţi-am spus că la apus voi fi departe şi  m-am dus
Ţi-am spus că părul mi-e rebel în vânt iar buzele-mi sunt crăpate noaptea
Ţi-am spus că luna se înalţă spre zenit iar cântecul tău e mai puternic
Ţi-am spus cândva că toamna e aurie iar frunzele din ea sunt metalice
Ţi-am spus că amintirile se întorc fugare şi-ţi lasă un vag regret
Ţi-am spus că-ţi voi deveni ostilă după trei sau patru pahare
Ţi-am spus că privirii mele nu-i poţi răpi nimic
Ţi-am spus că uneori dragostea doare iar viaţa-i un pamflet
Ţi-am spus că nu plâng şi că te iubesc
Şi nu, nu spune nimic, arată-mi . . .






Noaptea de petale

Aş vrea să-mi regăsesc trupul din care am plecat în visare. Tu inimă, odihneşte umblarea nebunei cu irisul întunecat cu pâlpâiri gălbui, cu pleopa cu genele lungi şi pupila care poartă în ea ceva duios.
Când ai vrut să mă săruţi, gura mi-a rămas întredeschisă, cu buzele umede şi livide. Am simţit fiorul rece ce mi-a cotropit sufletul tot ca o haită de lupi flămânzi de sânge fierbinte.
Mă uit prin ochii lui cu ochii mei . . . ceva liniştitor se strecoară în pieptul său, sub care inima ridică bătăi încete pe care le simt pe coastele-mi fragile şi subţiri. Dacă ar fi iubire, sufletul nu mi-ar hălădui ca o vedenie, iar dacă ar fi iubire din nou, aş recunoaşte-o. Se lasă  pe podea ca o umbră neîmbrăcată. Asta-i dorinţa ce te-apasă, eşti sătul de mirosuri şi aduceri aminteri; întins pe podea, într-o tăcere aproape rituală, aştepţi dragostea din acest amestec romantic.
Obrajii tăi, buzele şi fruntea, toate acestea strălucesc în întuneric. Dar ce contează toate acestea dacă sufletul ţi-e pierdut la capătul lumii devastat şi acoperit de-un strat sărac de împliniri. Te-ai jucat cu frumosul vieţii, dar nu ai împărţit nimănui fericirea.. Te pierzi în conturul nopţii, în reverie, în pustiu; eşti o fantezie care dăinuie în marea mea dragoste.
Eşti gol şi liber, eşti uşor şi fără amintiri, eşti un gând de-al meu trecut în pagini de hârtie albă. Eşti lins de apa dulce şi însetat după dragoste, eşti firul de nisip trecut prin viaţă, eşti foşnetul mării şi spuma sa.
Toţi visăm. Aşa începe, ca într-un vis . . .

Cu cântec

Cui pasă de iubirea ta dacă totu-i cenuşă
Şi cine ar mai iubi un copil cu ochi şi mâini şi buze şi cu scaieţi în cap urlând  " iubiţi-mă ! "
Surâd mereu privindu-te.
Trec foarte lent prin mintea ta precipitare de paşi mărunţi sub care stau strivite lespezile gânduri.
Ai ochii negrii de furie.
Prin mintea ta fug amintirile-n neştire pe suavul ritm al melodiei
Şi care melodie . . .  nu ştiu să ţi-o cânt, dar e din inimă.
Şi o auzi când  stai lângă râu iar lacrimi grăbite aleargă spre stele.
Amintiri cu dor care te prefac în transparentul copil şi plin de mânie.
Trupul tău ca arderea vie a luminii s-ar rupe în orizont în linii
Şi timpul fuge, dragul meu,
Şi văd la marginea oraşului o lună care se năruie în valuri, o linie flămândă pe mare şi lacrima ta albastră.
În vântul subţire s-a rupt catargul fericirii tale şi nici o altă făptură nu va mai recunoaşte dragostea pe jumătate ce-o porţi.
Cui pasă ce aude din blestemata ta gură neodihnită şi lipsită de soare
Cui pasă de plânsul tău amar şi de geana care ţi se zbate
Cui pasă de iubire, când totu-i în zadar ?

când

când încep să merg pe scoici uitând treptat de mine
când tu eşti acelaşi şi eu voi fi la fel de azi pe mâine, de mâine pe curând
când probabil voi înceta a mai scrie, posibil voi învăţa despre iubire
când de golul visării un gol ne desparte, îmi voi aminti de tine şi ochiul tău verde
când alerg fericită pe ţărm sfâşiată de stropi stafidiţi şi de sare
când sufletul mi-e pierdut în abis, voi privi spre soare
când obrajii mi-s mânjiţi de lacrimi fierbinţi, buzele mi-s umede şi ele
când ochii-mi văd stafii plutind pe nermăginita mare albastră
când inima ridică la cer bătăi plăpânde din pieptul meu subţire, mă voi stinge ca luna în valuri
când gloria apei înspumate e un val
când plutirea mea pe-un nor de nostalgie îmi va scălda trupul suspendat în cer
când ecoul agită zadarnic o eternă iubire
când te regăsesc, întreaga noapte e un estuar
când te regăsesc, există ceva mai frumos decât nisipul şi marea,
tu .



Am lipsit, dar a fost pentru odihnă. Cu câteva zile în urmă, într-o sâmbătă devreme plină de soare, ne-am urcat în trenul clasic care ducea spre mare. Durează, dar când nebunia creşte, satisfacţia e mai mare şi orele se scurg. Durează până când sunetele melodiilor răsfirate printre capete de oameni să-ţi mângâie urechea şi durează iar ca mintea şi sufletul care vor fi pline de chipuri ale oamenilor veseli, trişti, beţi, adormiţi, machiaţi, turtiţi şi cu puţini dinţi, drogaţi şi ameţiţi, fericiţi şi de toate vârstele, să dea uitare lor. Dar nu îţi fă griji, marea, ca prin minune spală trupurile şi-ţi oferă licoarea dulce a uitării. Ştiu un lucru pe care cu siguranţă mi-l voi aminti : Strangers are just friends we haven`t met yet . . .
Şi nu voi uita  că pot restitui mării tot ce mi-a dat, am felul meu de a o face.


for always, for love

Şi dacă mi-ar cânta cineva la chitară mi-aş ridica privirea la cer şi aş face o plecăciune.
Aş vrea să pot pluti pe ape în dimineţile reci de vară şi să învăţ să iubesc vântul.

Vreau să învăţ a iubi lumina multă şi umbra mare, să învăţ a avea încredere în simţuri, să învăţ a desena umbre aprinse, să suport atunci când cerul se va prăbuşi pe noi doi. Să-ţi arăt că totul începe ca într-un vis  şi să sfârşim în el. Să-mi trec gândurile toate în pagini de hârtie şi să învăţ că timpul aduce lucruri penibile prin destin. Să învăţ că buzele pot amuţi  când sunt sărutate, să uit a trăi din precauţii inutile şi să învăţ a respinge adevărurile de rutină. Să am ochii în care speranţa luceşte şi să-mi pot aminti fiecare amănunt al aventurii mele mai târziu.

Să nu te uit pe tine şi pielea ta fină, să am grijă de noi şi să iubesc din inimă.





Nopţi pe nisip

Nisipurile calde să îţi îmblânzească firea rebelă  iar valul pe care-l priveşti să-ţi aline durerea din suflet. Să-ţi pot şterge umbrele trecutului care se aştern în clipele prezente, cu iubire. Să-ţi îngân ziua cu noaptea prin cântare, să-ţi arăt cerul albastru pictat în vârfuri de ace negre. Iar tu să-ţi laşi privirea să se bucure, apoi să-şi amintească. Când nu vei mai vedea nimic in jurul tău, te poţi gândi tot timpul la ceea ce ai văzut altădată. Când urmele tale se vor risipi în vânt uscat, vei iubi aceste nopţi cu toate şoaptele ce foiesc prin ele. Când vei începe a şti ce-i fericirea, vei avea nevoie de sentimente limpezi, de o ordine interioară şi iubire . . . Iubire a cărui contur ţi se pierde-n inimă. Când sufletul îţi e înfiorat, speranţa ancorează în suflet.
Şi când drumurile tale vor deveni inutile, vei simţi că trebuie să te întorci într-un ţinut fără greşeli şi scăldat în lumină. Dansează pe nisip şi lasă părul sărat şi ud să se fărâme-n vânt. Lasă-ţi sufletul să vadă lucrurile amuţite de timp. Aici seara stinge culoarea mării.
O ploaie măruntă va cade peste ceasurile petrecute aici şi tot ce a fost au rămas nopţi petrecute pe nisip.






Gol nesfârşit

Mi-aş lăsa sufletul oriunde, vreau să scap de murdăria lui.
.
.
.
reiau
Dacă din tot ce am ratat am desena o hartă pentru uitarea sufletului, oamenii, mai devreme sau mai târziu,  ne-ar iubi.
M-aş îmbăta cu alcool rece şi aş zâmbi compătimitor la cer. Să simt cum val de aer îmi învăluie plămânii, să par oarbă şi fericită dar ochii să-mi strălucească, să simt cum inima începe să palpite când ploaia îmi va spăla obrajii lăsaţi de sudoare. Să-mi pierd glasul la înserare pe-un vânt pustiu şi să ascult liniştea de început de noapte.
Sub tălpi să simt iarba caldă din nopţile de vară iar nările să-mi fie mângâiate de iz al cadavrului clipei.
Să alerg precum nebunul şi sufletul bolnav să mi se vindece. Să ţip, să strig la cerul clar de lună fără să mă doară.
Să iubesc întotdeauna  tot ce fac să tresară . . .

Surâs culcat

ziua pare o dramă fără acte. fiecare moment latent durează ore până la descoperirea lui şi parcă ceva îmi înfioară mintea tembelă . . . o degajare a sufletului, o plutire pe ape limpezi şi verzi, o tensiune de neîmpăcat şi supremaţia unui delir organizat.




o plăcere a sufletului de a pluti în necunoscut, în locurile peste care suflă nebunia.
nebunia îmi hrăneşte realmente spiritul liber, îmi ascute nevoia de dragoste.
lucrurile astea există. le văd şi nu mi le poate lua nimeni.
e visul meu şi îl voi trăi pe pagini care ar prinde miros de carte veche.
e visul unui suflet bolnav de foamea inimii . . .
iar aceea,
e dragostea.

1

Valurile înspumate lovesc în continuare malul acoperit de scoici.

- M-am îndrăgostit, spuse el beat de soare. Numai aud decât foşnetul mării, iar nisipul mi se amestecă cu gândurile.
- Eşti însetat de dragoste pe nisipul cald şi lins de apa sărată. Eşti ca firul ars de iarbă, eşti ca trupul uscat lipsit de apă, eşti gol şi liber în faţa mării cu obrajii bolnavi de soare. Priveşte cerul  . . . se confundă cu marea. Adulmecă vântul . . . Viaţa ţi se va risipi ca spuma albă a mării care spală stâncile acelea. Infinita ta răbdare a dragostei e străpunsă de vuietul mării. Tot mai vrei a iubi ?
- Îţi privesc buzele care freamătă şi ochii plini de lumină . . . DA ! Vreau a iubi statueta de care sunt îndrăgostit ca un nebun. Vreau să murim cu ochii plini de soare şi de amintiri, vreau să-ţi simt parfumul melancolic şi  DA, vreau dragostea ta . . .



va urma  . . .








Be happy, always !





Feerie

Văd nebuni frumoşi ai bulevardelor pustii, sufocare de suflete, spirite libere în aer. Suflă vântul prin timpane iar nebunii aleargă spre soare pe o rampă de frunze arămii. Adormiţii strălucesc deasupra apei curgătoare.
Campionii au ajuns dar nu mai e loc pe munte. Satelitul inimii lor e ridicat şi trimis în univers. De aici, cerul pare a fi un covor din baloane tăcute ce se înalţă mai sus, şi mai sus.
Stau în faţa lucrurilor neputând întoarce capul pentru a privi în altă parte. E un vis, iar în vis, nu mi-am închipuit nimic. Totul este ceea ce vezi. În vis totul e vis, nu e timp de rătăciri. Un dar al imaginaţiei care lipseşte anumitor persoane, altminteri înzestrate cu o vie inteligenţă. Sunt o visătoare . . . cu ochii deschişi ca să nu ratez nimic.
Sunt o visătoare . . . şi cândva satelitul inimii mele se va lansa. Cândva . . .









We are magic








Altfel de reţetă

Un pic de soare şi devine strălucitoare.



Un pic de aer şi totu-i splendoare.



Un strop de culoare pentru visare.




O floare cu zeci de petale.






O ţigare  . . . prea multă relaxare.





O plimbare pe răcoare chiar şi când e soare.





O sărutare . . . plus îmbrăţişare.






Iar acum . . .
la culcare !





Pe data viitoare .
Copyright © 2014 29 decembrie

Distributed By Blogger Templates | Designed By Darmowe dodatki na blogi